
In cuvantarea de pe munte prezentata in Matei 5 Isus pe langa alte invataturi are si urmatoarea afirmatie "Voi sunteti sarea pamantului..." Ce a vrut sa zica, ce reprezinta sarea ce crestinul trebuie sa o aiba, cum poti sa iti pastrezi puterea de a sara, cum poti sa iti piarzi aceasta putere?
38 de comentarii:
Pentru ca discutiile anterioare despre acceptare s-au transformat in ce s-au transformat propun sa avem o discutie bazata pe un pasaj biblic. Sunt sigur ca atunci cand vom trage concluzia finala legata de pasajul din matei 5.13 vom sti cum sa ne raportam la cei din jur si totodata vom stii cum sa fim exemple pentru cei necredinciosi.
Exod 34:6. „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,
7. care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”
8. Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.
9. El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpânirea Ta!”
Pasajul biblic din textul zilei ne arată clar în a Cui putere stă Judecata şi ce are de făcut fiecare ca individ.
M-a surprins deosebit Safi...aş fi vrut să îi răspund că uneori, puntea aceea, daca este a generatiilor, se vede nevoită să
devină tare, rigidă, îngheţată, poate tocmai pentru a nu permite murdariilor tentate să se infiltreze în puritatea iniţială a apei, dar cand, vine apa curata din izvorul etern puntea maternă se topeşte de căldura dragostei divine...
Sergiucu drag, ai mult prea multă sensibilitate...Oare câţi o înţeleg?
Şi Manu a fost pe felie, concret, corect şi simpatic... Mă bucur de voi...
Adi, te rog sa nu mai spui ca nu dai doi bani pe tine... vezi că e nevoie şi de sare? Ştii povestea ca sarea în bucate? ...aceea care dă gustul mâncării...dar trebuie folosită exact atât cât e necesară pentru a putea fi hrană, în exces de zel nu se mai poate consuma...
fiţi binecuvântaţi!
Speranţa C.
frumos subiect!
Camera 29:
De azi va salut. Si cat despre scris pe blog... nu mai zik nika, ca nu cumva olteanu sa ma stearga ca e sef amu.Oltene, in sfarsit ai si tu scaun, slava tzie!
Camera 29:
In va doresc multa sare ...in mankare!hai pa.
CAmera 29:
Explikatie:
Daca spui ceva ce se potriveste cu o anumita situatie din logos, cu toate ca nu teai referit la logos, toti o iau razna mah!
ce avetzi mah...cand am scris prima data pe blog(uitatziva) nam scris despre logos, ci despre realitati pe care leam vazut pe aici de curand!
DAr silu o inteles...si o ras ! (na ca mam luat si de tine):)restu nu ?!
salut.de azi nu mai scriu pe blog. ca nu cumva sa zik ceva si iarashi sa se potriveasca(fara sa vreau, cu ceva cei pe akolo) si iarashi sa saritzi in sus! inclusiv oltenu...va salut.
Exod 35:21. Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui, şi pentru veşmintele sfinte.
Cred ca si sarea poate fi adusa ca prinos, inaintea Domnului
De mult timp ma gandesc la spusele lui Isus legate de felul crestinilor de a fi. Din cate realizez in ziua de astazi s-au creat 2 tabere si anume pocaitii (fie ca sunt baptisti sau penticostali)cu ai lor respectiv restul lumii? In cazul asta mai poti zice despre un crestin ca mai are sarea de care vorbea Isus? in cazul in care ne retragem in tabara noastra mai putem arata ca detinem sarea despre care zicea Isus ca suntem noi?
Ce este sarea?
Sarea este o substanţă cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă şi cu gust specific.
Se extrage din minereurile saline. Din sare se pot obţine diferite produse: sare, sare fină, sare extrafină, recristalizată, iodată, tablete pentru dedurizarea apei ş.a.
Termenul "Sare" se poate referi la:
•Sare gemă, clorură naturală de sodiu, (sinonim: halit);
•Sare de bucătărie, denumire populară a clorurii de sodiu;
•Sare de lămâie, denumire populară atribuită acidului tartric;
•Sare amară, denumire populară a sulfatului de magneziu;
•Sare Seignette, tartrat mixt de sodiu şi potasiu;
•Sare de măcriş, combinaţie moleculară de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu;
•Sare potasică, îngrăşământ agricol
•Săruri, combinaţii formate prin neutralizarea unui acid cu o bază (săruri acide, săruri bazice şi săruri neutre);
•Săruri duble, combinaţii formate prin cristalizarea împreună a două săruri simple;
•Săruri marine
•Săruri cuaternare,
•Săruri de diazoniu,
Daca ne gandim bine si Isus s-a adresat unei "tabere" acolo, sus pe munte, nu le-a spus pocaiti si nici altfel, dar s-ar putea spune că erau în tabăra lui. Isus s-a adresat ucenicilor care s-au apropiat de El; pe ei i-a numit "sarea pamantului" si i-a invatat sa isi pastreze propietatile specifice.
Concluzionez ca prima condiţie ar fi să ne apropiem de El, apoi să îi urmăm învăţătura. Şi mai putem înţelege că dacă sarea poate fi atât de diversă ca formă şi utilitate, nu condamnă nimeni pe ucenicii Lui pentru diversitatea specifică fiecăruia. Rămâne ideea de utilitate...
Vă doresc o zi foarte bună, tuturor Blogosishtilor, indiferent unde vă aflaţi.
Speranţa Doina Cătană
consider ca este extrem de important pentru a intelege ceea ce Isus a vrut sa spuna prin expresia "sarea pamantului", sa ne uitam la proprietatile sarii! enumar doar cateva: puterea de a da gust si de a conserva! ca si crestini trebuie sa ne facem remarcati in lumea inconjuratoare, asemenea sarii, a carei lipsa o resimti in mancare si nu numai. crestinul este cel chemat sa conserve adevaratele valori ale lui Dumnezeu in aceasta lume aflata in schimbare...acesta cred este sensul expresiei. (silviu)
Trebuie sa fim atenti cu sarea...lipsa ei face mancarea fara gust insa si surplusul de ea strica mancarea. Cred ca daca in grupul in care suntem (biserica, lukru, scoala, etc)aducem din valorile lui Dumnezeu oamenii nu vor ramane indiferenti si si prin asta vom putea fi o marturie pentru cei din jur.
Nu vb de surplus! pt ca Domnul nu a vb de surplus; El vb de calitatea pe care o are sarea si nu de cantitatea ei. Prin urmare, daca este multa e foarte bine!
In cazul in care vb de basme sau retete de bucatarie aveti perfecta dreptate, sarea multa "ruineaza mancarea"... asta ca sa citez si un destept de aici.
P.S. Inainte sa incepeti polemica cu mine , va rog citi Marcu 9:38-50si Luca 14:25-35.
Cu multa stima si respect al vostru bucatar.
Exod 36:1
"Beţaleel, Oholiab, şi toţi bărbaţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba sfântului locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul."
Cred că Domnul Isus a comparat
gustul sãrii cu puterea de viaţă a creştinului, gata să împlinească poruncile Lui. Credincioşii răspândesc în jurul lor energia molipsitoare a vieţii spirituale, care pătrunde, dă sens sufletelor pentru care ei lucrează.
Nu puterea omului, ci puterea Duhului Sfânt desăvârşeşte lucrarea transformatoare.
Când sarea îşi pierde gustul e lepădată?
Uneori e folositoare chiar şi atunci, la noi...pentru topirea gheţii...
Ce speranţă mai este pentru o sare fără gust?
Exod cap.40
34. Atunci norul a acoperit cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul.
35. Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul.
36. Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.
37. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica.
38. Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.
Cred ca subiectul propus nu este foarte usor...am inteles ca sunt multi cei ce citesc acest blog, dar vad ca se inscriu putini... trist e ca unii se inscriu doar pentru discutii contradictorii...
Dar tema data e pentru meditatii zilnice cu scopul apropierii de Dl.
Scopul lui Dumnezeu, când a ales un popor în fata întregii lumi, a fost nu numai ca sã-i poatã adopta ca fii si fiice, ci pentru ca, prin ei, lumea sã poatã primi "harul care aduce mântuire" (Tit 2,11). Tot asa si crestinii, care sunt curãtiti prin adevãr, vor avea calitãtile mântuitoare, care vor feri lumea de o totalã decãdere moralã.
Sarea mai are o calitate = se dizolvă. Sarea trebuie să se amestece cu substanta căreia i se adaugă; ea trebuie să pătrundă şi să străbată, pentru a se conserva.
Tot aşa, prin relaţii personale şi tovărăşie, se întâmplă ca oamenii să fie atinşi de puterea mântuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mântuiti la grămadă, ci fiecare în parte. Influenţa personală este o putere,care ni s-a dat fiecăruia, ca să putem convieţui împreună şi să putem influenţa printr-un gust bun viaţa celorlaţi.
Nu vi s-a intamplat sa auziti vorbindu-se de anume pocait cand a vent vorba de a fi invitat undeva de un anume grup ca pe el mai bine lasa-l ca cu el sau fara el tot acolo e sau ca decat sa ne faca iar capu' calendar despre pocaitii lui si biserica mai bine lasa sau sa auzi ca este un tip fain deschis la discutii si cu care poti discuta orice...si lista ar continua.
Cred ca sarea se vede in relationarea cu oamenii din jur, in special cu ceio care nu frecventeaza o anume biserica...acolo poti sa arati de fapt ca esti altfel. In momentul in care stii cum sa procedezi si sa te faci placut si ceilalti sa se simta bine in prezentza ta abia atunci poti incepe sa arati copilul cui esti si sa le vb despre Tata...
Ce voia sa zica Isus despre sare chiar e de importanta majora.
Levitic 2:13. Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu SARE; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este SEMNUL LEGĂMÂNTULUI DUMNEZEULUI TĂU; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.
Leviticul,Capitolul 3
1. Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţumire: Dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur, înaintea Domnului.
Cred ca responsabilitatea jertfei FĂRĂ CUSUR inhibă, de cele mai multe ori şi îi descurajează pe unii... aşa îmi explic absenţa "înscrierilor la cuvânt" pe blog, mai ales când se ştie că este cineva care poate aduce argumente împotriva aberaţiilor iresponsabile, aduse de dragul controverselor. Am constatat că sunt mulţi cei ce citesc, din comentariile verbale, ulterioare celor scrise, dar sunt puţini cei ce se înscriu la cuvânt...
Sunt convinsă că încă sunt multe idei, dar teama de cenzură:) îi opreşte pe unii să se expună...
hai să fim serioşi, cenzura era pentru afirmaţiile care se abăteau de la subiect, doar pentru a evidenţia un fals curaj, o falsă putere de a se evidenţia, atunci când "luările de cuvânt" erau bazate pe alte afirmaţii anterioare şi nu pe tema postată iniţial...
Ştiu că încă sunt tineri capabili de gândire constructivă
Eu mă ţin de promisiune şi postez zilnic un verset biblic, spre zidirea oricui vrea să îl ia în considerare...scopul meu este să încurajez o ţintă precisă în direcţia Cerului...
De aceea vă mai dau încă un verset:
Pavel către Coloseni, cap. 4
"5. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.
6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia."
şi dacă ne gândim la utilitatea sării ca semn al legământului cu Dumnezeu, vom înţelege cum trebuie să vorbim unii cu alţii
Joi seara am auzit la biserica despre versertul din Levitic referitor la sare si anume ca sarea este semnul legamantului Dumnezeului lui Israel. In momentul in care Isus face referire la noi ca suntem sarea pamantului, noi ar trebui sa fim dovada faptului ca Dumnezeu intr-adevar a facut un legamant cu omenirea si ca intr-adevar poti deveni copilul Lui. Pacat ca de multe ori cei care s-au inscris in campania de a fi sarea pamantului se poarta cu atata indiferentza si iresponabilitate incat totul a fost cuprins de ceatza in mintea celor ce nu il cunosc pe Dumnezeu. Bine ar fi sa lasam teoria si sa mai facem si practica si sa punem mana intrucat avem atatea de facut pentru Dumnezeu.
in citatul din Matei, Domnul Christos lansa o intrebare retorica cred eu: daca sarea isi pierde gustul prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara?
daca ne pierdem identitatea - "gustul, puterea de a condimenta lumea aceasta" - oare care mai e menirea noastra? oare mai avem puterea de a sara sau au ramas numai vorbele de noi?
se mai poate face ceva pentru cel ce si-a pierdut puterea de a sara? Domnul Isus nu da nici o solutie in predica de pe munte...ci dimpotriva prezinta doar tragicul deznodamant!...
in pasajul din Matei 5 Isus vorbind despre sare intreaba: prin ce isi va recapata puterea de a sara, ca mai departe sa vorbeasca despre lumina care trebuie sa lumineze in intuneric, ea fiind faptele bune pe care oricine le poate vedea, ba mai mult, spune Isus despre lumina ca ea NU POATE sa ramana ascunsa.
Faptele vorbesc de la sine ele trebuie sa ii lumineze pe cei care nu-l cunsosc pe Dumnezeu, nu sa ii intunece si mai mult sa ii dezorienteze. Lumina il ajuta pe om sa vada singur drumul (nu l forteaza) pe cand in intuneric putem sa ii indicam doar omului pe unde sa mearga daca stiam candva drumul pe cand era lumina aprinsa.
Fie ca LUMINA LUMII sa ne lumineze si pe noi.
"Poarta ti lumina" dupa cum zice "poetul" cantarii, sau in traducere exacta (din engleza veche) poarta ti candela si vei avea si gust.
Lev. 11:45. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.
si SAREA si LUMINA sunt niste metafore...Isus a vorbit adesea in pilde...
Nu stiu cand isi pierde sarea gustul, dar stiu precis ca poate fi murdara, neprelucrata, sub forma bolovanilor (atat de utile pentru animale) sau sub forma prelucrata, fina, extrafina...
Poate e interesant ca si atunci cand este prelucrata, ca si in cazul neprelucrarii ei, sarea poate fi utila, dar nu are aceeasi pozitie "onorabila"...
Chiar nu stiu daca sarea-si pierde gustul, cu adevarat ("chimiceste" vorbind), sau e doar o metafora pentru o aplicatie dezonorabila...
( Pt Ioana)
" ...stiu precis ca poate fi murdara, neprelucrata, sub forma bolovanilor (atat de utile pentru animale) sau sub forma prelucrata, fina, extrafina..."
Ioana draga, tu contrazici Scriptura. Nu sunt grade de comparatie in pilada lui Isus. LUMINA e UNA, si ea nu poate ajunge superlumina, asta legat de slefuire.
Lumina nu are cum sa fie murdara. Daca faci interpretari literare pe pildele lui Isus, ar trebui sa ne amputam mainile sau picioarele, ar trebui sa renutam la unul sau poate la ambi ochi.
Cu tot respectul te chem si pe tine la lumina, si te invit sa citesti pasajele din Marcu 9:38-50si Luca 14:25-35. Acolo vei gasi aceiasi tema, adica sarea, si vei gasi si rezolvarea la mister.
P.S.
Misterul nu sta in ghicitoarea pildei, ci in intrebarea adresata tutuor pe final.
P.S.S.
Sunt curios de raspunsul tau.
Cu multa stima si respect, a ta saramura :)
da Isus foloseste intr-adevar pilde si metafore, dar cu scopul de a prezenta niste adevaruri! astept in continuare pareri vis-a-vis de intrebarea retorica: cum isi va capata iarasi sarea puterea de a sara?
cum mai poate crestinul sa isi implineasca scopul daca isi pierde identitatea?...
multzumesc pentru sfat; am citit si marcu si luca;
intrebare: cine decide ca sarea sia pierdut gustul? eu? cei de linga mine?
cind e aruncata sarea? azi? la sfirshit?
(Pt Ioana)
Ori ce plingere pe care o ai impotriva mea, poti sa o adresezi pe mybestadgiani@yahoo.com ;acolo primesc orice fel de injuraturi, blasfemi, crize, plingeri sau alte apucaturi necrestine.
Sa pastram decenta in limbaj atunci cand ne sta in fata o pilda atat de frumoasa.
P.S.
Noi romani atunci cand scriem sfarsit o facem cum trebuie nu cum cum o faci tu "sfirshit". Imi este greu sa cred ca a fost vorba de o eroare.
iara va certatzi??
(Pt anonim)
Noi vorbim aici de lumina, de adevar, de dreptate...nu vezi ca nu poti sa spui la nimeni sa citesca un pasaj din biblie,fara ca sa se supere si sa foloseasca subtilitati:"sfarshit" , iti pare crestineste. Daca Razvan nu cenzureaza, oare pot eu sa tac.
Dar bineintales, ca tu esti doar albitru, din pilda cu sarea nu ai pareri, observati sau interpretari, preferi anonimatul. Asta e o alta treba crestina pe care nu o intaleg, dar o pot tolera, la fel ca si alte subtilitati.
Nu stiu de ce pare pilda asta atit de grea pt unii, incercand sa vb ori ce , numai ce nu trebuie nu.
Desi tema pare complexa , datorita insemnatati pe care Isus o da sarii in Matei,Marcu si Luca; totul e atit de limpede.
Omenirea prin jertfa lui Isus, are un nou legamnt cu Dumnezeu prin care poate ascede la El; iar sarea este simbolul vechiului legamnt dintre Dumnezeu si evrei( Levitic 2:13). Misiunea lui Isus era sa stabilesca un nou legamnt , motiv pt care vine si le vorbeste evreilor despre sare, deoarece era atit de importanta pt ei. .. nu puteau aduce nici un fel de jertfa, fara sare. Acum prin noul legamnt, prin care El este jertfa, le spune evreilor, ca au nevoie de o altfel de sare, pt a putea ascede la Dumnezeu, si aceasta sare este in conformitate cu Matei – faptele bune; in Luca este lepadarea de sine, iar in Marcu, Isus zice ca lipsa ei duce in iad.
Pe nici unul din texte nu se poate vorbi de “conservare”, de “slefuire” de “condiment” sau alte teme.
P.S.
(pt Ioana)
1.Dumnezeu stabileste daca avem sare, nu oameni, nu o dominatiune, sau o doctrina.
2.Faptele noastre, arta daca avem aceasta sare.
3.Lepadarea de sine la care face referinta Isus, in pilda cu sare din Marcu, arata ca avem noul legamnt si ca ne purtam crucea.
4.NU CRED CA SAREA ISI POATE RECAPATA PUTEREA DE A SARA…care sare - cea din Levitic 2:13; de ce si-a pierdut puterea de a sara – pt ca avem un nou legamnt; de ce nu poate sa-si recapete puterea – pt ca nu ne vom mai intoarce niciodata la vechiul legamnt, la jertfe si la sarea de pe ele.
e multzumitoare ultima traducere a lui giani, nu prima, referitoare la injuri sau blasfemi, ca nu asta a fos scopul intrebarilor.
cred si eu ca dumnezeu stabileste gradul saramurii fiecaruia
Levitic cap.18
1. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
3. Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor.
4. Să împliniţi poruncile Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
5. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!
Va invit pe toti pe
www.taraviselor.blogspot.com
Suntem frati si nu vad de ce nu ati scrie si voi acolo, asta mai ales ca subiectul de aici s-a cam gatat, iar Razvan intarzie sa posteze unul nou.
Invitatia e pt toata lumea, chiar si pt D-na Speranta... asta daca nu sunteti prea mandra.
O parte dintre cei care scriu aici, scriu si acolo, avem un subiect nou si lucrurile au inceput sa se fiarba...asteptam si parerea voastra pe noua tema legata de Sfinti si Sfintenie.
Cu mult respect, asteptam sa auzim de dvs si de parerile voastre.
P.S.
mesajul nu a fost acuzator, sper sa nu-l cenzurati :)
Levitic 20:7. Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
e important felul in care priviti voi lucrurile si ati atins multe puncte faine si cu invatatura...
dar hai sa nu ne pierdem in comentarii si sa privim direct la obiect....CUM??????>>>>ISI PIERDE SAREA GUSTUL?????
SI CUM IL CAPATA DIN NOU>>>>>>>>>>>>>
DAR RASPUNDETI LA SUBIECT.....RASPUNSUL IL CAUT SI EU DE O ZIII......CINEVA IL STIE SI MI-AM PROPUS SA AFLU INTR-O SAPTAMANA RASPUNSUL.....
deci ma ajutta cineva pls????....raspunsul e in biblie....
Trimiteți un comentariu